Istoria Romaniei

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Istoria Romaniei

Mesaj  NastyDream // IaSmIn la data de Dum Mai 01, 2011 6:47 pm

Pentru detalii, vezi: originile românilor.

Originea românilor este un subiect de dezbatere istoriografică şi
singurul consens care există la ora actuală, este că ei descind din
populaţiile de limbă romanică din bazinul Dunării de Jos, formate la nord de Linia Jireček (devreme ce la sud de aceasta, domnea elenismul).
Raritatea izvoarelor istorice cu privire la teritoriul respectiv in
mileniul I, contextul tulbure al perioadei migraţiilor şi contextul
politic al secolelor XIX şi XX când s-au înmulţit studiile despre acest
subiect, au condus la teorii opuse privind formarea poporului român.
S-au postulat de-a lungul timpului origini :

  • exclusiv nord-dunărene, din populaţia Daciei Traiane, complet romanizată în momentul retragerii Aureliene, în această ipoteză grupurile romanice sud-dunărene provenind din migraţii pornite din Dacia ;
  • exclusiv sud-dunărene, din populaţia Moesiei, în această ipoteză grupurile romanice nord-dunărene provenind din migraţii pornite în Evul Mediu timpuriu din Serbia, Bulgaria sau Macedonia spre teritoriul actual al României ;
  • atât nord-dunărene cât şi sud-dunărene, din populaţia romanică de pe
    ambele maluri ale fluviului, diferenţa între dialectele nord-dunărene
    şi cele sud-dunărene explicându-se în această ipoteză nu prin migraţii,
    ci prin continuarea procesului de romanizare la sud de Dunăre şi după
    secolul al III-lea, acest proces fiind urmat de unul de elenizare parţială după secolul al V-lea, pe când la nord de Dunăre, se producea cu precădere un proces de slavizare.

Dincolo de problemele ştiinţifice reale, care merg până la controversele fundamentale dintre istoricii şcolilor de la Viena şi de la Toronto,
multe studii au fost motivate de controversa politică privind
întâietatea istorică a românilor în teritoriile nord-dunărene
revendicate, apoi obţinute de România (îndeosebi în Transilvania, între români şi maghiari), sau existenţa lor, anterior slavilor, în teritoriile sud-dunărene aparţinând astăzi statelor slave balcanice.
Prima menţiune certă a populaţiilor romanice orientale se găseşte cronicile lui Theofilact din Simocatta, datând din anul 587 (episodul cu expresia Torna, torna, fratre!).
La mijlocul secolului al IX-lea, pe teritoriul României de azi este menţionat poporul V.n.nd.r. (N.nd.r.),
un neam numeros, creştin, provenind din Rum. Primele menţiuni despre
români sub exonimul de vlahi (blachi) apar în coronicile bizantine din
secolul al X-lea, stela din Gothland
fiind un argument destul de puternic pentru prezenţa lor la nordul
Dunării în secolul al XI-lea. Secolul al XII-lea aduce atestări ale
exonimului şi la nord şi la sud de fluviu.
Endonimul de români (cf. roman) este atestat pentru prima dată de scrisoarea lui Neacşu
la începutul secolului al XVI-lea dar este general acceptat ca el a
fost întotdeauna folosit de aceştia. Există speculaţii cum că numele
ducelui Ramunc al vlahilor menţionat din Cântecul Nibelungilor şi-ar avea originiea în endonimul român.
Statele medievale româneşti

Pentru detalii, vezi: Statele medievale româneşti.


Frontul Antiotoman - principalele bătălii




Fişier:Walachia.jpgŢările române, 1635





În secolul al XIII-lea au fost create câteva mici formaţiuni prestatale româneşti, urmând ca abia în secolul XIV să se formeze voievodatele Moldovei şi Ţării Româneşti, ce aveau să lupte contra Imperiului Otoman, care a cucerit Constantinopolul în 1453. Până în 1541, întreaga Peninsulă Balcanică şi mare parte din Ungaria au devenit provincii turceşti. Moldova, Ţara Românească şi Transilvania au rămas autonome, dar sub suzeranitate otomană.
Cucerirea ungară a Transilvaniei a început spre mijlocul secolului X, fiind încheiată în secolul XII. Un aport important în procesul ocupării Transilvaniei l-au avut secuii. În secolul XII, Transilvania se incearca organizarea unui Principat (in 1111 este atestat in izvoare Mercurius Princeps Ultra Silvanus supus Regatului Ungar,
dar organizarea definitiva este cea de Voievodat ( in 1176 este atestat
primul voievod al Transilvaniei, Leustachius Voievod. Începând cu
secolul XII şi în secolul XIII regii Ungariei au colonizat în
Transilvania germani, evocaţi în izvoare sub numele hospites şi cunoscuţi sub denumirea generică de saşi.
În anul 1600, cele trei principate române au fost unite cu succes de voievodul Mihai Viteazul, dar uniunea a fost dizolvată după asasinarea lui Mihai, un an mai târziu, la ordinul generalului Basta.
La sfârşitul secolului XVII, Ungaria şi Transilvania au devenit parte a Imperiului Austriac (Habsburgic), după înfângerea turcilor. Austriecii, la rândul lor, şi-au extins rapid imperiul: În 1718 o importantă parte a Ţării Româneşti, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Austriac, fiind înapoiată în 1739. În 1775, Imperiul Austriac a ocupat nord-vestul Moldovei, denumit mai târziu Bucovina, în timp ce jumătatea de est a principatului (numită Basarabia) a fost ocupată în 1812 de Rusia.
Renaşterea naţională a României



România înainte de 1878




Pentru detalii, vezi: Renaşterea naţională a României.

Ca în majoritatea ţărilor europene, anul 1848 a adus revoluţia în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania.
Ţelurile revoluţionarilor - independenţa completă pentru primele două
şi emanciparea naţională pentru cel de-al treilea principat - au rămas
neîndeplinite, dar au fost bazele evoluţiilor următoare. De asemenea,
revolta a ajutat populaţia celor trei principate să-şi recunoască
unitatea limbii şi intereselor lor.

Delegaţii Adunărilor Ad-hoc au profitat de susţinerea lui Napoleon al
III-lea şi de fragilitatea puterii otomane si ambiguitatea din textul
Convenţiei de la Paris din 1858, alegându-l în 1859 pe Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Principatelor Ţării Româneşti şi Moldovei, iar apoi al Principatelor UNITE. De la 1862 al României!

Războiul de independenţă (1877-1878)

Pentru detalii, vezi: Războiul de independenţă (1877-1878).


România 1878-1913





În 1866 prinţul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obţinerea independenţei. În 1877 Carol a condus forţele armate române într-un război de independenţă plin de succes, ulterior fiind încoronat Rege al României în 1881.
Participarea României
la războiul din 1877-1878 şi cucerirea independenţei de stat a însemnat
egalitatea juridică cu toate statele suverane, având o adâncă
semnificaţie morală pentru că a ridicat conştiinţa naţiunii române
libere şi a permis realizarea în perspectivă, atunci când istoria a
permis-o, a Marii Uniri
de la 1918. Nu mai puţin important a însemnat eliberarea altor
populaţii balcanice de sub dominaţia otomană, contribuind decisiv la
evoluţia acestora ca state moderne într-o epocă de afirmare a spiritului
naţional.
Regatul României

Pentru detalii, vezi: Regatul României.


România interbelică (1918-1940)





Noul stat, aflat la confluenţa Imperiilor Otoman, Austro-Ungar şi
Rus, cu vecini slavi pe trei părţi, aspira la vest, în principal la Franţa, pentru modelele sale culturale, educaţionale şi administrative. În 1913, in cadrul celui de-al Doilea Război Balcanic, România a anexat Cadrilaterul, aflat pana atunci in posesia Bulgariei.
În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei.
La sfârşitul războiului, Imperiile Austro-Ungar şi Rus au dispărut;
corpurile reprezentative create în Transilvania, Basarabia şi Bucovina
au ales unirea cu România, rezultând România Mare.
Majoritatea guvernelor române dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial au păstrat forma, dar nu şi substanţa unei monarhii constituţionale liberale. Mişcarea naţionalistă aproape mistică Garda de Fier, a devenit un factor politic major în exploatarea fricii de comunism şi resentimentul pretinsei dominaţii străine şi mai ales evreieşti asupra economiei. În 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce avea să includă membri ai acestei mişcări, Regele Carol al II-lea
a destituit guvernul şi a instituit o dictatură regală de scurtă
durată. El a fost silit să abdice la 6 septembrie 1940, ca urmare a
pierderilor teritoriale suferite de România în acelaşi an. În locul lui a
venit la tron regele Mihai I, care a lăsat conducerea mareşalului Ion Antonescu.
România în al Doilea Război Mondial



România 1940-1941






România 1941-1944




Pentru detalii, vezi: România în al Doilea Război Mondial.

În final, în 1940, România a pierdut teritorii atât în est cât şi în vest: în iunie 1940, după ce a înaintat un ultimatum României, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa. Două treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei au fost oferite RSS Ucraineane.
Între 1941 şi 1944, generalul Ion Antonescu conduce ţara ca dictator militar (conducător).
Prin Dictatul de la Viena, Romania este nevoită în august 1940 să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei în schimbul garanţiilor de securitate germano-italiene. De asemenea, prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a fost cedat Bulgariei. Pentru a recupera teritoriile ocupate de URSS, România a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea Axei în iunie 1941.
La 23 august 1944, o lovitură de stat dată de Regele Mihai,
cu sprjinul partidelor istorice şi al armatei, a răsturnat dictatura
lui Antonescu şi a pus armata României de partea Aliaţilor, grăbind
astfel cu circa 6 - 9 luni sfârşitul celui de al doilea război mondial.
România a luptat greu în bătăliile cu germanii din Transilvania, Ungaria, Austria şi Cehoslovacia,
situîndu-se pe locul 4 în ceea ce priveşte efectivele armate angajate
în luptă, aportul concret adus Aliaţilor şi rezultatele obţinute pentru
victoria asupra fascismului. Regelui Mihai I i s-a acordat de către
guvernul sovietic ordinul "Victoria", recunoscâdu-se, în acest fel,
meritul României în contribuţia la victoria aliaţilor. În acest sens,
drept o recunoaştere deplină a meritelor României, Franţa avea să ceară
acordarea ţării noastre a statutului de cobeligerantă. URSS, chiar dacă a
recunoscut realele merite ale României, avea să se opună acordării
acestui drept ţării noastre.
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, nordul Transilvaniei a
revenit României, dar Bucovina de nord, Basarabia, Ţinutul Herţa şi
sudul Dobrogei (Cadrilaterul) au fost pierdute pe nedrept. RSS Moldovenească a devenit independentă abia în 1991, sub numele de Republica Moldova.
Comunismul în România şi RSS Moldovenească



RSS Moldovenească în 1954






România în 1967




Pentru detalii, vezi: Comunismul în România, Revoluţia română din 1989, RSS Moldovenească şi Istoria Uniunii Sovietice (1985-1991).

La mai puţin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupă România (în
1947), regele Mihai I este forţat să abdice şi e proclamată Republica
Populară Română, stat comunist.
La începutul anilor 1960,
guvernul comunist român a început să-şi afirme o anumită independenţă
faţă de Uniunea Sovietică. Ceauşescu a devenit secretarul general al Partidului Comunist Român în 1965 şi şef al Statului în 1967. Denunţarea ceauşistă a invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968
şi o relaxare scurtă în represiunea internă a ajutat la crearea unei
imagini pozitive a dictatorului, atât în vest, cât şi acasă. Seduşi de
politica străină "independentă" a lui Ceauşescu, liderii vestici au fost
pe punctul de a se revolta contra unui regim care a devenit la
sfârşitul anilor 1970
foarte aspru, despotic şi capricios. Creşterea economică rapidă
antrenată de creditele externe a lăsat loc încet-încet unei austerităţi
răstălmăcite şi represiunii politice severe.
Conducerea lungă de câteva decade a Preşedintelui Nicolae Ceauşescu a devenit din ce în ce mai cruntă în anii 1980.
După prăbuşirea comunismului în restul Europei de Est, spre sfârşitul verii lui 1989, un protest de la mijlocul lui decembrie din Timişoara a crescut într-o revoltă populară răspândită pe întreg teritoriul ţării contra regimului ceauşist. Ion Iliescu a devenit preşedinte pe 22 decembrie. Ceauşescu a fost arestat imediat, şi, după un proces înscenat, a fost executat împreună cu soţia sa pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun. Peste 1.500 de pesoane au fost ucise în luptele de stradă dintre armată şi populaţie. O coaliţie de guvernare improvizată, Frontul Salvării Naţionale
(FSN), s-a instalat la putere şi a proclamat restaurarea democraţiei şi
a libertăţii. Partidul Comunist a fost interzis prin lege, iar cele mai
importante măsuri nepopulare ale lui Ceauşescu, precum interzicerea
avortului şi a contracepţiei, au fost abrogate.
Statele moderne România şi Republica Moldova

Pentru detalii, vezi: Eroare: Formatul trebuie să conţină cel puţin un articol, România începând cu 1989 şi Republica Moldova după independenţă.

Alegerile parlamentare şi prezidenţiale au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu Partidele Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal, Ion Iliescu,
un fost activist comunist, a câştigat 85% din voturi. FSN a primit două
treimi din scaunele Parlamentului, a numit un profesor universitar, Petre Roman, ca prim-minstru şi a început reformele pentru o piaţă liberă.
De vreme ce noul guvern era încă format în mare parte din foşti comunişti, anti-comuniştii au protestat în Piaţa Universităţii, Bucureşti în aprilie 1990. Două luni mai târziu, "huliganii"
au fost împrăştiaţi brutal de către minerii din Valea Jiului, chemaţi
de Preşedintele Iliescu. Minerii au atacat Universitatea, Institutul de
Arhitectură "Ion Mincu", precum şi sediile şi casele liderilor
opoziţiei. Este clar ca actiunea minerilor a fost orchestrata din umbră
de Ion Iliescu si aparatul său represiv. Guvernul lui Petre Roman a
căzut la sfârşitul lui septembrie 1991, când minerii s-au întors la Bucureşti pentru a cere salarii mai mari. Un tehnocrat, Teodor Stolojan s-a oferit să conducă un guvern interimar, până la venirea alegerilor.
O nouă Constituţie democratică a fost proiectată de Parlament şi adoptată după un referendum popular. În alegerile naţionale din 1992,
Ion Iliescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte. Cu sprijin
parlamentar de la partidele parlamentare naţionaliste PUNR şi PRM şi de
la PSM, un continuator al fostului partid comunist, a fost format un
guvern în noiembrie 1992, sub prim-minstrul Nicolae Văcăroiu,
un economist. Guvernarea 1992-1996 a fost marcată de scandaloase
privatizări şi fraude din partea puterii politice de la acea vreme, care
au dus practic la înapoierea economică şi stoparea progresului şi a
reformelor necesare la acel moment.
Emil Constantinescu din coaliţia electorală Convenţia Democrată Română (CDR) l-a învins in 1996 pe preşedintele Iliescu, după un al doilea scrutin şi l-a înlocuit la şefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcţie până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile (PNŢCD) şi mai târziu de Mugur Isărescu, dar în alegerile din 2000 Partidul Social Democrat (PSD) şi Iliescu au câştigat un nou mandat de preşedinte, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru.
În 2002, România a fost invitată să adere la NATO. În acelaşi an, Uniunea Europeană a confirmat sprijinul puternic faţă de scopul ţării de a adera în 2007. Totuşi, mai rămân de efectuat multe reforme de restructurare a economiei, înainte ca România să-şi poată atinge scopul.
În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu
în funcţia de Preşedinte al ţării, în fruntea unei coaliţii formate din
PNL şi PD, alături de UDMR şi PUR (ulterior Partidul Conservator), iar
cu funcţia de Prim-ministru al Guvernului României, a fost desemnat Călin Popescu Tăriceanu.
Partidul Conservator s-a retras ulterior de la guvernare. În aprilie
2007, Partidul Democrat a fost scos de la guvernare, noul guvern
Tăriceanu, din care fac parte doar miniştri din partea PNL şi UDMR, a depus jurământul la 5 aprilie 2007, fiind sprijinit în Parlament de Partidul Naţional Liberal, de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, precum şi de Partidul Social Democrat.
În 2009, Traian
Băsescu a câştigat la limită un al doilea mandat în funcţia de
Preşedinte al ţării. Criza economică mondială loveşte România, guvernul condus de Emil Boc
fiind obligat să adopte multe măsuri nepopulare: concedieri, reduceri
salariale şi renunţare la prime în rândul angajaţilor statului,
creşterea TVA. Pentru a nu intra în incapacitate de plată, România a
împrumutat 19,95 mld. euro de la FMI, UE, Banca Mondială şi BERD.
avatar
NastyDream // IaSmIn
Admin

Mesaje : 114
Data de înscriere : 01/05/2011
Varsta : 21
Localizare : Moldova Noua my Home! :x Love u :)

Vezi profilul utilizatorului http://statusuri.wikiforum.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum